Coreea de Nord continuă să sfideze. „Nu putem decât să ne îndoim de sinceritatea sa”

Coreea de Nord continuă să sfideze. Nu putem decât să ne îndoim de sinceritatea sa
Publicat: 27/07/2014, 15:11

Într-un comunicat, Statul Major al armatei sud-coreene a declarat că Phenianul „a tras o rachetă cu rază scurtă de acțiune, de tip Scud, către Marea Japoniei, la ora (locală 21.40 (15.40, ora României)”.

Această rachetă, cu o rază de acțiune estimată la 500 de kilometri, a fost trasă către nord-est, de la Cap Jangsan, în regiunea de coastă, în apropiere de linia de demarcație dintre cele două Corei.

„Analizăm motivul tirului de rachetă și am menținut un nivel de alertă ridicat, în eventualitatea altor lansări”, se arată în comunicat.

Phenianul nu a impus, de această dată, interdicții de zbor sau de navigație în zonă, înainte de lansarea rachetei, a șasea rachetă balistică trasă anul acesta, a precizat agenția.

Premierul Japoniei Shinzo Abe a prezentat „proteste puternice”.

„Este necesar să facem Coreea de Nord să înțeleagă că dezvoltarea (domeniilor) nuclear și rachetelor nu poate avea loc în același timp cu o dezvoltare economică”, a declarat Shinzo Abe, aflat într-o vizită în Mexic.

Mai multe rezoluții ONU interzic Coreei de Nord să efectueze tiruri utilizând tehnologie balistică, iar Consiliul de Securitate al ONU a condamnat Phenianul, la începutul lui iulie, pentru tiruri recente.

„Militarii noștri consideră că lansarea rachetei de către Coreea de Nord pentru a-și exprima dorința de a participa la viitoarele Jocuri Asiatice, în orașul sud-coreean Incheon (în septembrie), face parte din strategia sa tradițională de a dovedi un angajament și a exercita, totodată, presiuni”, se arată în comunicat.

„Nu putem decât să ne îndoim de sinceritatea sa, atunci când (Coreea de Nord) afirmă că speră la o reconciliere națională”, mai afirmă Statul Major sud-coreean.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Rovinieta își păstrează valabilitatea dacă schimbi numărul de înmatriculare?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Cum s-a ferit Smiley de scandaluri: ”Nu prea mă cert cu lumea în general”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
O substanță din rodii ar putea ajuta la prevenirea bolii Alzheimer
×